O perspectivă weberiană asupra eticii contemporane a creștinismului ortodox rus

de Ivan Zabaev, profesor asociat la Universitatea Ortodoxă Sf. Tihon din Moscova

Introducere

Celebra lucrare a lui Weber: Etica Protestantă și Spiritul Capitalismului [Weber, 1992] a fost citată pe scară largă în studiile sociologice.[1] Legătura dintre teologie și etica economică a fost aplicată și în alte situații, cum ar fi rădăcinile religioase indiene [Singer] 1956; Kapp 1963], societatea evreiască [Tamari 1987] sau japoneză [Bellah 1985], rolul penticostalismului în America de Sud [Martin 1993, 1998; Gooren 2001], Islamul and Buddhismul in Asia [Sarkisyanz 1965; Sarachandra 1965; Gemete 1969]. Concepțiile lui Weber au fost aplicate unei revizuiri istorice a ortodoxiei ruse înainte de perioada sovietică [Buss 1989a; Buss 1989b]. Cu toate acestea, observațiile lui Weber nu au fost încă aplicate ortodoxiei ruse contemporane. Care este etica economică a rusului contemporan sau a ortodoxiei?

Această întrebare are o importanță centrală deoarece ortodoxia a fost dominantă în Rusia pentru cea mai mare parte a istoriei sale și reapare astăzi ca una dintre cele mai influente instituții ale vieții ideologice și sociale a Rusiei [Kääriäjnen, Furman 2000: 11–16; Evans, Northmore-Ball 2012]. Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă, în virtutea poziției sale dominante, poate avea o influență semnificativă asupra vieții economice a rușilor, așa că înțelegerea eticii economice ortodoxe ne oferă o mai bună perspectivă asupra condițiilor economice și asupra viitorului poporului rus.

Logica argumentului și conceptul de etică în Etica protestantă a lui Weber

În acest articol, urmărim logica argumentului prezentat de Weber din Etica protestantă și spiritul capitalismului, concentrându-ne pe analiza eticii așa cum a înțeles-o Weber. În Etica protestantă, Weber a folosit termenul „etică” relativ rar și nu l-a definit niciodată în mod constant. Doar într-un pasaj s-a oprit asupra ei în detaliu [Weber 1992: 54–56], distingînd etica de „doctrină” și „practică”. Pe baza acestei diviziuni triple, Weber a descris doctrina calvină a predestinarii; examinînd „Confesiunea de la Westminster” din 1647. Apoi a expus problema eticii religioase creștine:

“Cum s-a născut această doctrină într-o epocă pentru care viața de apoi era nu doar mai importantă, ci în multe privințe și mai sigură decît toate celelalte aspect ale vieții din această lume? Întrebarea: “sînt eu unul dintre aleși?” trebuie să fi apărut mai devreme sau mai tîrziu fiecarui credincios și să fi forțat plasarea tuturor celorlalte interese în plan secund. Și cum pot fi sigur de această stare de grație?” [Weber 1992: 65.]

Astfel, pentru protestantul lui Weber, problema eticii este formulată astfel „Am fost sau nu ales pentru mîntuire”. Descriind etica protestantă și un răspuns specific reformat la întrebarea „cum aș putea fi mîntuit”, Weber a continuat să descrie etica economică a protestantismului. Descrierea este în mare parte cuprinsă în secțiunea „Asceza și spiritul capitalismului” [Weber 1992: 102–25]. Pentru o mai bună înțelegere a sensului eticii economice conform lui Weber, ar trebui să ne întoarcem la textul relevant din Etica protestantă:

… Pentru toată lumea, fără excepție, Providența lui Dumnezeu a pregătit o chemare, pe care ar trebui să o mărturisească și pentru care ar trebui să lucreze. Iar această chemare nu este… o soartă căreia el trebuie să se supună și pentru care trebuie să o facă cît mai bună, ci reprezintă porunca lui Dumnezeu către individ de a lucra pentru slava divină. … Este adevărat că utilitatea unei chemări și, prin urmare, favoarea ei în fața lui Dumnezeu, se măsoară în primul rînd în termeni morali și, prin urmare, în ceea ce privește importanța bunurilor produse în aceasta pentru comunitate. Dar un alt criteriu și, mai presus de toate, cel mai important în practică, se găsește în rentabilitatea privată [Weber 1992: 106–108.]

Din pasajele de mai sus, problema principală a eticii economice poate fi formulată astfel: „Cum ar trebui să fac afaceri (să acționez în lume) pentru a fi salvat?” Răspunsul la această întrebare ar trebui să indice modul de acțiune, care ar include procesul de verificare in privinta a ce face persoana sau ce se întîmplă cu persoana în ceea ce privește mîntuirea.

Important este că, în analiza lui Weber, lucrările lui Baxter joacă un rol nu mai puțin decît lucrările lui Luther sau „Westminster Confession”. Cînd descrie procedura de a determina dacă cineva este predestinat mîntuirii, Weber se bazează pe lucrările lui Baxter, după cum urmează:

„Este adevărat că utilitatea unei chemări și, prin urmare, favoarea ei în fața lui Dumnezeu, se măsoară în primul rând în termeni morali și, prin urmare, în ceea ce privește importanța bunurilor produse în ea pentru comunitate. Dar un alt criteriu și, mai ales, în practică, cel mai important, se găsește în rentabilitatea privată. Căci dacă Dumnezeu, a cărui mînă puritanul o vede în toate evenimentele vieții, arată unuia dintre aleșii Săi o șansă de profit, el trebuie să o facă cu un scop” [Weber 1992: 108.]

Astfel, un subiect de cercetare legat de etica economică a unei religii soteriologice ar trebui să fie reprezentat de răspunsurile actorilor economici la întrebările cum ar trebui să acționeze în lume pentru a fi mîntuiți și cum ei înțeleg că acționează conform voinței lui Dumnezeu.

Totuși, aici ne confruntăm cu o problemă. Răspunsurile actorilor economici religioși la întrebările fundamentale referitoare la semnificația activităților economice în Ortodoxie pot fi diferite de principiile care ghidează aceiași actori în practicile lor economice. Prin urmare, este de dorit să se efectueze o analiză separată a eticii economice „proclamate” și acelei bazate „efectiv” pe practică.

În acest moment, ar trebui să ne amintim una dintre principalele critici la adresa argumentelor lui Weber din Etica protestantă. Unii au susținut că nu era posibil să se atribuie ideea de „vocație” protestantismului, deoarece documentele scrise despre economie (de exemplu, declarațiile lui Luther și Calvin referitoare la muncă și cîștig) conțineau cerințe foarte diferite atît în ceea ce privește specificul instrucțiunilor și conținutul general al documentelor [Samuelson 1964; Robertson 1933]. Cu toate acestea, afirmația exactă a lui Weber a fost că apariția unui etos capitalist specific nu a fost declanșată de instrucțiuni specifice privind acțiunile economice, ci de cerințe generale privind căile spre mîntuire [Weber 1992].

Astfel, logica studiului nostru reproduce parțial logica Eticii protestante și va consta în următoarele: (1) clarificarea categoriilor aplicate de actorii economici ortodocși care sînt implicați în diverse practici economice; (2) să evalueze dacă aceste categorii corespund unor categorii din literatura populară ortodoxă despre mîntuire, cuprinzînd recomandări specifice pentru credincioși; (3) să determine categoriile utilizate în textele dogmatice și populare dedicate special subiectului economiei. Această abordare oferă un răspuns întrebării dacă putem vorbi despre formarea unui anumit etos în ortodoxia rusă contemporană.

Ortodoxia rusă în context

Există un punct de vedere predominant în lucrările academice despre etica economică a ortodoxiei ruse, în ciuda unei diversități suficient de mari de studii și puncte de vedere. Conform acestui punct de vedere:

1. Un tip special de etică economică a evoluat în creștinismul ortodox, cu categoriile principale incluzînd „dragostea de aproape”, „simplificarea socială” (inclusiv iubirea sărăciei), „mersul înaintea lui Dumnezeu”, „munca gratuită” și „combinarea muncii cu rugăciunea” [Elbakyan, Medvedko 2001; Koval’ 1994].

2. Etica ortodoxă nu a devenit o parte permanentă a lumii nemonahale. Ortodoxia este îndreptată către lumea cealaltă și nu ne instruiește cum să acționăm în această lume, conform mai multor cercetători [Koval’ 1994; Zarubina 2001; Shkaratan, Karacharovsky 2002, Buss 1989a]. Acesta este și motivul pentru care Ortodoxia nu poate fi productivă în viața economică [Snegovaya 2012], conform acestei perpective.

Această poziție poate fi deja văzută în lucrările lui Weber. În 1910 Weber spunea, printre altele, că „în Biserica Ortodoxă trăiește o mistică specifică bazată pe credința de neconfundat a Răsăritului că iubirea și caritatea frățească, acele relații umane speciale pe care marile religii ale mîntuirii le-au transfigurat (și care par atît de palide în rîndul nostru), că aceste relații formează o cale nu numai către unele efecte sociale care sînt în întregime incidentale, ci către o cunoaștere a sensului lumii, către o relație mistică cu Dumnezeu.” [Weber, 1973: 144–145]. În cursul acestei discuții, Weber îi menționează pe Tolstoi, Dostoievski și Homiakov.

Într-o anumită măsură, acest punct de vedere a supraviețuit și poate fi găsit cu ușurință în lucrările academice. Mulți oameni de știință proeminenți sînt și au fost printre adepții săi. La mijlocul secolului al XX-lea A. Müller-Armack scria „Funcția crucială a Bisericii Ortodoxe pentru atitudinea economică este atît de indirectă. A creat o întoarcere a dezvoltării mentale de ansamblu către sentimente mistice, iraționale, care de la sine nu au oferit dezvoltarea unei atitudini economice active în Est” [Müller-Armack 1981: 366].

Mai recent, Buss a declarat, „ „ce fel de spirit” a trăit în el și a influențat conduita vieții umanității ortodoxe ruse? Era un spirit compus din aspecte magico-tradiționale, rituale și mistice” [Buss 1989a: 250]. Buss mai susține că „O etică economică în sensul restrîns al termenului, care ar fi putut soluționa chestiunile „prețului just” (iustum pretium) și ale justificării dobînzii, nu a fost dezvoltată din cauza indiferenței ortodoxe față de lume”. Buss 1989a: 255].

Cu toate acestea, reprezentanții acestui punct de vedere se bazează pe lucrările filozofilor și scriitorilor religioși ruși ca bază pentru cercetările lor. Există multe referiri la Tolstoi, Dostoievski, Soloviev, Homiakov etc., (vezi [Weber 1973: 144–145; Buss 1989: 252; Dinello 1998: 45–48; Koval’ 1994]). Aceștia erau reprezentanți ai intelectualității și, probabil, nu exprimau etica care domina marile mase în Rusia prerevoluționară. În plus, adesea punctul de vedere al acestor scriitori și filozofi este echivalat în mod eronat cu etica ortodoxă în general. Se pot vedea comentarii precum: „propoziția biblică pătrunde viguros in subconștientul care a marcat profund sufletul lui Tolstoi și al întregului popor rus: Nu te împotrivi răului!” [Buss 1989a: 254–255].2

Deși autorii acestei poziții care investighează „etica muncii” ortodoxe tind să se bazeze pe lucrările lui Weber, ei nu au reușit să urmeze întocmai logica weberiană, mai ales în partea care abordează etica. Aici ne referim la Etica protestantă și spiritul capitalismului. În „Sectele protestante și spiritul capitalismului”, „Religia Chinei: confucianism și taoism”, „Religia Indiei: sociologia hinduismului și budismului”, precum și în „Iudaismul antic”, componenta etică este semnificativ mai mică decît în „Etica protestantă”. O atenție mult mai mare este acordată analizei instituțiilor sociale (moșii, guvern, administrație, drept etc.) care au modelat religiile.

Cu toate acestea, se pare că analiza eticii lui Weber ar putea fi utilă pentru înțelegerea poziției ortodoxiei ruse. Nu ar fi o prea mare exagerare să spunem că în „Etica protestantă”, spre deosebire de a lui alte lucrări, Weber încerca să investigheze ceea ce s-ar putea numi funcția de utilitate a unui protestant „tipic”, – un instrument care în prezent cîștigă o mare atenție în diferite sfere ale economiei contemporane și sociologie.3

Spre deosebire de viziunea dominantă a ortodoxiei ruse, un grup diferit de studii prezintă practici și situații economice care nu respectă etica descrisă de acești autori. Majoritatea lucrărilor de acest tip aparțin istoricilor, parțial din perioada sovietică.

Principalele contrateze sînt următoarele:
1. Ortodoxia avea o orientare lumească, iar mulți actori economici ortodocși au condus activități economice de succes, incluzînd atît călugări, cît și mireni [Zimin 1977; Kholodkov 1993].
2. Practica economică reală a monahismului nu a avut nimic de-a face cu nicio etică din altă lume și a dat numeroase exemple de exploatare și competiție [Milyutin 1862; Budovnits 1966; Savich 1929; Klyuchevskiy 1993; Zimin 1977; Zyryanov 1999; Rostislavov 1866]. O treime din pămînturile întregii țări aparțin mănăstirilor care mărturiseau că nu dețin proprietăți [Milyutin 1862]. Alții argumentează împotriva eticii „iubirii aproapelui” dacă un călugăr putea alunga un pustnic dintr-un anumit loc [Budovnits 1966]. Savanții văd o contradicție a ideii de „simplificare socială” dacă episcopii dețineau gospodării uriașe, posesii, grajduri etc. [Rostislavov 1866].

Astfel, direcția potențială pentru motivarea activității economice ortodoxe este neclară. Pentru a spune simplu, de ce oamenii aflați într-o relație strînsă cu clerul ortodox nu ar recurge la vreo etică ortodoxă pentru a-și organiza activitățile. Totuși, în această privință, situația lor nu diferă prea mult de cea a „protestanților weberieni” a căror „Confesiune de la Westminster” nu este de asemenea un exemplu viu al relațiilor cu această lume. Astfel, trebuie făcute mai multe cercetări asupra eticii economice actuale a Ortodoxiei.

Metodă de cercetare

Pentru a formula etica economică ortodoxă manifestată în activitățile practice este necesar să se observe actorii economici ortodocși sau, și chiar mai bine, comunitățile economice ortodoxe. Întrucît este dificil să identificăm un anumit actor economic ca purtător al ideilor etice ortodoxe, pentru acest studiu am ales comunitățile ortodoxe care apar în jurul mănăstirilor. Ele sunt alese din mai multe motive: (1) mănăstirile constituie centrul moral al Ortodoxiei; (2) conducerea Bisericii în Ortodoxia Rusă aparține călugărilor: doar un călugăr poate deveni episcop, în timp ce, de exemplu, Biserica Catolică nu are o astfel de cerință; (3) identificarea oricărui actor economic ca ortodox este grav împiedicată în situația actuală a Rusiei după secularizarea forțată a acesteia; (4) spre deosebire de comunitățile parohiale, comunitățile care apar în jurul mănăstirilor sînt nevoite să se angajeze în activități economice și este mult mai ușor de observat metodele lor economice.

Pentru analiza comunicării în comunitățile monahale și identificarea categoriilor de etică economică în Ortodoxie, am folosit observația activă și înregistrările interviurilor semiformale cu membrii comunităților monahale în cadrul unui studiu etnografic în opt mănăstiri situate în diferite regiuni economice ale Federației Ruse. La sosirea la mănăstire, autorul se alătură grupului de pelerini și lucrători ai mănăstirii și primea o anumită „ascultare” sau sarcină de îndeplinit. 7 În aproape toate mănăstirile autorul locuia împreună cu muncitorii mănăstirii.

Comunitatea monahală va fi înțeleasă ca și obștea oamenilor care locuiesc în mănăstire , precum și oameni care trăiesc în afara mănăstirii, dar în contact cu aceasta. Principalele grupuri ale acestui tip de comunitate include călugări, novici, muncitori, pelerini, enoriași ai bisericii mănăstirii, oameni care apelează la mănăstire nu neapărat din motive religioase (de exemplu, pentru a lua un mic împrumut), muncitori salariați și binefăcători. În mod normal, nici novicii, nici călugării nu constituie partea principală a populației unei mănăstiri, în special în partea asiatică a Rusiei. La momentul studiului, mănăstirile ortodoxe de dincolo de Urali care au fost studiate, au inclus un număr destul de mic de călugări (3 în Sakhalin, 4 în Primorie, 2 în Buriatia, 5 în Eniseisk, 3 în Barnaul și 6 în Tyumen) și novici (0 în Sakhalin, 0 în Primorie, 3 în Buriatia, 5 în Eniseisk, 0 în Barnaul, și 10 în Tyumen).

Cea mai mare parte a comunității este reprezentată de muncitorii mănăstirii, care nu intenționează să devină novici sau călugări. Există diferite grupuri de muncitori. În cea mai mare parte, sînt oameni care vin să stea în mănăstire ca un loc în care se presupune că locuiesc cei mai experimentați din punct de vedere spiritual, iar apoi se întorc la viața lor obișnuită; oameni care încearcă să se despartă de diferite dependențe, precum alcool, droguri etc. în mănăstire; oameni care nu au unde să locuiască — cei fără adăpost, foști condamnați etc. O astfel de comunitate, formată în jurul unei mănăstiri, are o geografie destul de extinsă. Folosind exemplul uneia dintre mănăstiri, Fig. 1 arată de unde provin membrii comunitații (distribuția teritorială).



Partea empirică a cercetării, asociată cu vizitele la mănăstirile ortodoxe masculine, a fost realizată în trei etape (vezi Fig. 2.)
1. Familiarizarea cu obiectul cercetării, prima vizită (Kursk Root Hermitage în 1999, Mănăstirea Solovetsky în 2001).
2. Pilotarea instrumentelor de cercetare (vizite la mănăstirile Solovetsky și Kemsky în mai 2003).
3. Etapa principală de colectare a materialelor (călătorie de cercetare la mănăstirile Bisericii Ortodoxe Ruse situate în districtele federale din Orientul Îndepărtat, Siberia și Ural în iulie-septembrie 2004).



Obiectele observării au fost mănăstiri ortodoxe masculine de pe teritoriul a trei regiuni economice ale Rusiei – Siberia de Est, Siberia de Vest și Orientul Îndepărtat. Eșantionul de mănăstiri a fost realizat din lista furnizată în cartea Mănăstirile Bisericii Ortodoxe Ruse. Un ghid [2001] cu lista completă mănăstiri ortodoxe din Rusia post-sovietică mi-a fost oferit.

Pentru analiza poziției doctrinare ortodoxe cu privire la sensul economiei, am folosit un text al Bisericii Ortodoxe Ruse moderne pe acest subiect, Baza conceptului social a  Bisericii Ortodoxe Ruse [2000]. Pentru o mai bună înțelegere a caracteristicilor sale, a fost comparat cu un document doctrinar catolic similar, Constituția pastorală despre Biserica în lumea modernă (un document al Vaticanului II) [1965]. Pentru analiza literaturii pastorale populare am folosit publicații legate de tema economiei, care au fost aprobate de episcopi sau Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. Lista publicațiilor a fost întocmit pe baza Cărții Cronicii, publicația oficială a Camerei Cărții Ruse, care conține informații despre toate edițiile publicate care depășesc 100 de exemplare [Knizhnaya letopis… 2004] pentru 1990–2004. Teoretic, această sursă ar trebui să menționeze toate publicațiile din Rusia pentru o anumită perioadă de timp, dar pentru dintr-o serie de motive, nu toate publicațiile sînt enumerate. Prin urmare, pe lîngă Cronica Cărții, în martie 2005, autorul a vizitat librăriile parohiale ale mai multor biserici mari din Moscova și a vizualizat catalogul și colecția deschisă a unei biblioteci parohiale ortodoxe mari din Moscova.

Rezultate

А) Sensul economiei în textele doctrinare

Înainte de a discuta despre atitudinea Bisericii Ortodoxe față de problemele sociale ale zilelor noastre, trebuie să stabilim înțelegerea lumii, a societății și a acțiunilor umane, din punctul de vedere al Ortodoxiei. Pentru evidențierea poziției sale, vom folosi comparația documentelor Bisericii Ortodoxe Ruse cu doctrina bisericii catolice.8 Lumea, societatea și acțiunile umane de pe Pămînt sau „în lume” au vreo semnificație, și daca da, care? Constituția Pastorală Catolică conține un alineat (nr. 34), intitulat „Valoarea activitații omului”, care spune:

De-a lungul secolelor, oamenii au lucrat pentru a îmbunătăți circumstanțele vieții lor printr-o cantitate monumentală de efort individual și colectiv. Pentru credincioși, acest punct este stabilit: considerată în sine, această activitate umană este în acord cu voința lui Dumnezeu [Gaudium et spes: 34].

Putem compara această afirmație cu opinia ortodoxă din Baza conceptului social:

Din perspectivă creștină, munca în sine nu este o valoare absolută. Este binecuvîntat cînd reprezintă colaborarea cu Domnul și contribuția la realizarea planului Său pentru lume și om. Cu toate acestea, munca nu este ceva plăcut lui Dumnezeu dacă este destinată să slujească intereselor egoiste ale individului sau comunităților umane și pentru a satisface nevoile păcătoase ale sufletului și trupului [Baza…: VI. 4: 302].

Autorii catolici continuă:

…Astfel, departe de a crede că lucrările produse de talentul și energia propriului om sînt în opoziție cu Puterea lui Dumnezeu și că creatura rațională există ca un fel de rival al Creatorului, creștinii sînt convinși că triumfurile rasei umane sînt un semn al harului lui Dumnezeu și al înfloririi sale căilor sale misterioase [Gaudium et spes: 34].

Fragmentul relevant al conceptului ortodox pare să prezinte o viziune aproape opusă asupra lumii:

Îmbunătățirea instrumentelor și metodelor de muncă, împărțirea acesteia în profesii și trecerea la forme mai complexe contribuie la un nivel material de trai mai bun. Cu toate acestea, ademenirea oamenilor cu realizările civilizației îi îndepărtează de Creator și duce la un triumf imaginar al rațiunii care încearcă să aranjeze viața pămîntească fără Dumnezeu. Realizarea acestor aspirații în istoria omenirii s-a încheiat întotdeauna în tragedie [Baza…: VI. 3: 301–302].

Dacă luăm în considerare și argumentul despre „autonomia/autosuficiența treburilor pămîntești”, se dovedește că un catolic devotat se poate angaja practic în aproape orice afacere lumească, mergînd în conformitate cu logica sa interioară. Situația este cu totul diferită în Ortodoxie. Treburile lumești sînt justificate doar în două cazuri și nu au sens în ele însele, nici nu sînt plăcute lui Dumneze. Activitățile economice sînt justificabile din punct de vedere moral numai în două cazuri: autosusținere și ajutor acordat aproapelui. Este lipsit de sens pentru un ortodox să urmeze logica și legile sferei în care lucrează.

B) Sensul economiei în literatura pastorală și ortodoxă populară

Dacă aplicăm modelul lui Weber la textele ortodoxe, primul lucru pe care îl vom vedea este că nu există literatură pastorală dedicată economiei. Există o oarecare literatură despre fenomenele economice individuale, dar este destul de rară. În ceea ce privește subiectele și categoriile specifice, categoria dominantă este bogăția. O oarecare atenție este acordată taxelor, comerțului și antreprenoriatului. Dacă încercăm să ne îndepărtăm de fenomene specifice și să răspundem la două întrebări etice de bază: „Care este sensul economiei din punct de vedere ortodox?” și „Cum să desfășori activități economice pentru a fi mîntuit?”, cea mai bună referire la economie ca activitate va fi munca. Multe pagini de literatură pastorală sînt dedicate fenomenului muncii și ne vom concentra asupra muncii în analiza noastră.

1. Pentru a ajuta la mîntuire, munca ar trebui să fie îndreptată nu spre creșterea bogăției personale, ci asupra procesului de perfecţiune morală. În niciun caz nu intenționăm să contestăm teza principală a afacerilor – scopul lor final fiind profitul. Afacerile neprofitabile nu pot fi numite în realitate afaceri. Cu toate acestea, adevărul este că toate acțiunile și alegerile noastre sînt făcute nu numai în timp, ci și în eternitate. … Prin urmare, un om de afaceri orthodox trebuie, de asemenea, să stabilească scopul moral al acțiunilor sale [Volobaev 1997: 60–61]

2. Munca ar trebui să vizeze ajutorul acordat celor care au nevoie. A-și ajuta aproapele este înțeles nu doar ca asistență materială, ci și ca oferindu-i posibilitatea de a lucra, îndrumare pe calea cea bună etc. Ca preot, sînt convins că Dumnezeu ne va binecuvînta eforturile numai dacă stabilim priorități morale în timp ce facem un plan de afaceri și gîndirea la implementarea unei idei de afaceri, fără a ne abate de la vocea conștiinței noastre. „Îmi înființez o afacere pentru că vreau să îi ajut pe compatrioții mei. Brutăria mea va produce pîine ieftină de înaltă calitate pentru locuitorii din zona în care locuiesc” [Volobaev 1997: 60–61]

Este posibil să observați că munca în sine nu este considerată a avea vreo semnificație sau a fi demnă. De exemplu, logica de a cîștiga o competiție de dragul victoriei ar fi condamnabilă. A face ceva datorită unei dorințe personale este, de asemenea, inacceptabilă. Scopurile omului ca actor economic ar trebui să fie întotdeauna îndreptate spre altcineva (cea mai bună opțiune este „vecinul”). Autorii ortodocși nu văd alte versiuni ale funcției scopului (acțiunea rațională orientată spre scop).

3. Munca ar trebui să-l slăvească pe Dumnezeu. Rezultatul muncii este un dar de la Dumnezeu și nu meritul unei persoane. O persoană care nu se gîndește în primul rînd la cum să laude, să slăvească și să-i mulțumească lui Dumnezeu prin munca sa, de fapt, este un hoț.

Domnul a spus această pildă: un om bogat a avut o recoltă bună pe cîmp și a gîndit înăuntrul său, zicînd: „Ce să fac, pentru că nu am loc unde să-mi depozitez roadele?” Acest om bogat nu și-a ridicat ochii spre ceruri și nu a strigat cu bucurie: „Slavă Ție și laudă, Dumnezeule puternic și milostiv! … Nu, în loc să-și amintească de Dătătorul unor astfel de daruri, el este mai întîi îngrijorat despre unde ar pune aceste daruri și unde aveau să fie depozitate. Ca un hoț, care, atunci cînd găsește o poșetă cu bani pe drum, nu se gîndește de unde vine această poșetă sau cui îi aparține, ci este în primul rînd îngrijorat de unde să o ascundă! În realitate, acest om bogat este un adevărat hoț [Velimovich 2003: 9−14].

4. În ceea ce privește munca, nu trebuie să se încreadă în propriile puteri, ci în Dumnezeu. Dacă ceva nu merge, ar trebui să se roage lui Dumnezeu și să-i ceară ajutor.

… indiferent de muncă sau de activitățile economice pe care le desfășurăm pe Pămînt, trebuie să ne bazăm nu pe propriile noastre abilități, ci pe Dumnezeu [Tulupov 2001: 52–54].

Se poate spune, ca un rezumat preliminar, că ideile generale din literatura pastorală și populară, pe de o parte, și din literatura doctrinară, pe de altă parte, coincid și prezintă asemănări cu acei autori care au susținut o „altă lume” a Ortodoxiei. Aici, cazul este demonstrat cu textele ortodoxe ruse autentice contemporane, și nu cu scrierile filozofilor sau ale elitei intelectuale din secolul al XIX-lea. Este demn de remarcat faptul că subiectul mîntuirii nu este subliniat în mod specific atunci cînd se discută despre muncă și economie în textele ortodoxe discutate despre aceasta.

C) Categorii etice, întruchipate în practicile comunităților care apar în jurul mănăstirilor

Ar trebui să trecem acum la analiza categoriilor care sînt utilizate de actorii economici în practica lor economică. Analiza înregistrărilor din jurnalul autorului făcută în timpul observației participante sugerează că tipurile aferente de ascultare și smerenie sînt folosite de actorii economici ai comunităților monahale pentru a descrie semnificația și importanța activităților specifice. Prin aceste categorii se organizează practicile economice ale comunităţilor care s-au format în jurul mănăstirilor. Analiza literaturii despre mîntuire face posibilă sugerarea că aceste categorii sînt transmise în lume ca fiind adecvate pentru organizarea vieții laicilor. Ar trebui să descriem aceste categorii în detaliu.

1. „Ascultarea” ca un set de sarcini. Diferite categorii de locuitori ai mănăstirii îndeplinesc diferite tipuri de sarcini.
Mai multe sarcini gospodărești „brutale” sînt atribuite lucrătorilor mănăstirii. Munca novicilor poate fi parțial legată de nevoile casnice, dar în zilele noastre este asociată mai ales cu îngrijirea bisericii. „Ascultările” preoților și ieromonahilor sînt aproape întotdeauna asociate cu biserica, liturgia zilnică și slujbele ocazionale.

Pentru a oferi o idee despre posibilele lucruri de făcut într-o mănăstire, aș putea spune că, de exemplu, într-o zi mi s-a dat o „ascultare” „să curăț peștii.” Peștele era o pungă de coregonus (pește-omul) de 30 de kilograme pe care l-am curățat toată ziua, de la șapte dimineața pînă la șapte seara, cu o oră de pauză de prînz. În timpul meu de muncă, am fost vizitat de starețul mănăstirii (ekonom) o dată și am vorbit timp de aproximativ douăzeci de minute despre rugăciune, frica de Dumnezeu și mîntuire. În principiu, viața tuturor lucrătorilor mănăstirii se petrece astfel, doar că uneori lucrează în echipă și au o ocazie mai bună de a discuta cu alte persoane (din jurnalul autorului).

2. Ascultările sînt distribuite, atribuite, nu alese. În consecință, nu se poate părasi o ascultare pentru a pune în aplicare propria voinţă. Cînd părăsește o ascultare fără permisiune, o persoană merge împotriva voinței superiorului, şi deci împotriva voinţei lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă, la rîndul său, o îndepărtare de la mîntuirea lui.
Dimineața, de obicei după micul dejun, starețul mănăstirii sau ieromonahul (mai rar  altcineva) împarte „ascultări” între frați. În această situație supunerea este o activitate care ar trebui să fie efectuată de persoana căreia i-a fost repartizată. Uneori un nou venit este întrebat dacă are abilități speciale, ce ocupație are și ce este capabil să facă bine. În principiu, vă puteți exprima propriile preferințe de a lucra aici sau acolo și de a nu lucra undeva. Este de dorit să-ți explici cumva dorința, dar, în general, orice fel de „vreau” nu este încurajat în o mănăstire. Oamenii ar trebui să-și îndeplinească supunerea la timpul stabilit pentru ascultări în fiecare zi. Nu puteți părăsi ascultarea fără permisiune (din jurnalul autorului).

3. Ascultarea poate fi (sau pare a fi pentru actor) stupidă, fără rost, contrar mersului normal al lucrurilor. Poate să nu sporească bunăstarea mănăstirii sau chiar să o contrazică. În ciuda tuturor acestor lucruri, trebuie efectuată.
A fost o conversație seara înainte de culcare. Un muncitor al mănăstirii, Gena, în vîrstă de 35 de ani, vioi și vesel, a întrebat un alt muncitor:
Gena:  Sanya, de ce ai început să tencuiești astăzi (încă nu s-a uscat)?
Sanya: Au spus să tencuiesc
Gena: Dar va cădea!
Sanya: Ei bine… (și-a ridicat mîinile.) Cum e voia Domnului…
Gena: Bine, și ce vei face după aceea?
Sanya: Voi construi soba de cărămidă și apoi voi face ce spun ei” (din jurnalul autorului).

4. Ascultarea este o binecuvîntare specială pentru muncitor, nu pentru altcineva. Persoana care face ascultare, „lucrează pentru Dumnezeu” și nu pentru o altă persoană sau pentru sine. De asemenea, nu lucrează pentru bunăstarea mănăstirii sau pentru folosul altora. Dacă încercăm să formulăm scopul final, el lucrează pentru propria sa mîntuire. În astfel de cazuri, bunăstarea mănăstirii și bunăstarea aproapelui sînt mijloacele pentru a ajunge la mîntuire și sînt plăcute în ochii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toate rezultatele externe sînt secundare în comparație cu mișcarea către mîntuire, iar absența lor nu trebuie să descurajeze sau să dezorienteze persoana care caută mîntuirea.

Astăzi, la prînz, părintele Isaia, în prezența altora, a mustrat o bătrînă dură. I s-a spus meargă la fabrica de pește și să ceară pește pentru mănăstire. Ea a spus: Eu sînt Valentina, vă rog să mă ajutați, mai aveți pește pentru mănăstire? Starețul s-a supărat că a întrebat nu în numele lui, ci pe cont propriu. Am fost foarte surprins – bătrîna a făcut ceva pentru ei și nu exista recunoștință. Isaia le-a vorbit tuturor în așa fel, ca și cum el nu ar trebui să fie recunoscător lor pentru că lucrează gratuit în mănăstire, dar ei să-i fie recunoscători lui pentru că ei au un loc unde să-și salveze sufletele. Și cînd bătrîna doamnă a izbucnit ca răspuns la asta, starețul a oprit-o și i-a răspuns destul de ferm: „N-ai smerenie; faci totul conform propriei tale voințe; pari a fi evlavioasă, dar dacă mă iau puțin de tine – totul începe să iasă la iveală.” (din jurnalul autorului).

5. Ascultarea este o luptă interioară cu un demon (cum ar fi stăpînit de lene sau altceva). Principalul mijloc de mîntuire este smerenia spiritului. În consecință, barierele din calea muncii trebuie „demolate”, „înlăturate”, mai degrabă decît evitate și ocolite. Obstacolele sînt trimise de Dumnezeu pentru a întări o persoană în lucrarea mîntuirii. În această logică, acțiunile pot contrazice adesea un curs de acțiune „rezonabil” orientat spre rezultate.
După rugăciunile fraților, Părintele Isaia a împărțit ascultări. Am fost trimis să văruiesc pereții unei clădiri din ansamblul mănăstirii. Dimineața a fost ceață și umed. Îmi vedeam respirația. La o oră după ce am început să lucrez a început o ploaie. L-am rugat pe stareț să aștepte pînă se termină ploaia, pentru a nu se spăla văruirea. Starețul s-a uitat la zid, a spus că baldachinul ar fi suficient pentru a proteja văruiala de spălare și nu mi-a permis să părăsesc ascultarea. El a mai adăugat: „Diavolul te atacă cu lenea, iar tu îl ataci pe el cu pensula, du-te” (din jurnalul autorului).

6. În consecință, rezultatul muncii devine irelevant. Procesul este important ca „formă” pentru umilință.
Timp de cîteva zile l-am stresat pe ispravnicul mănăstirii Sergius cu întrebări despre semnificația producției și lucruri de genul ăsta. M-a evitat îndelung, amînînd conversația. Dar în ultima zi l-am încolțit și a cedat. „Ivan! De ce mă deranjezi, Doamne iartă-mă! Nu înțelegi? Doamne, iartă-mă! Care producție? Toate sînt basme! Domnul ne dă – aceasta este întreaga noastră producție. Trăim într-o mină de aur — într-o zonă de stațiune. S-ar putea să nu producem nimic. Aceste vaci, această grădină nu fac profit. Le păstrăm doar pentru smerenie” (din jurnalul autorului).

Aceste date indică faptul că supunerea și smerenia (1) sînt privite de actorii economici ca un mijloc de mîntuire și (2) sînt folosite ca mijloc de organizare a practicilor casnice. Legătura supunere-smerenie devine echivalentul relației muncă-succes al lui Weber și oferă un răspuns la problema de cercetare a eticii economice în religiile soteriologice — „cum ar trebui să mă angajez în activități economice pentru a fi salvat?”, formulată de Weber în a lui Etica protestantă. Dacă etica economică a Ortodoxiei este așa cum o vedem, s-ar putea să explice mai bine contradicția dintre cele două poziții despre Ortodoxie prezentate mai sus.

Acumularea averii în mănăstiri, nu se încadrează în categoria simplificării sociale sau misticismului, altmondismului, ci eticii ascultării și smereniei. Etica „ascultării” și „umilinței” ar trebui, la rîndul lor, să fie indiferentă la acumularea de bogăție. Pentru o persoană umilă, nu contează cît de multă bogăție a acumulat altcineva – nu este demn să judece; condamnarea este considerată a fi unul dintre păcatele majore în Ortodoxie.

D) Literatura populară despre mîntuire

Cu toate acestea, trebuie să verificăm dacă etica este descrisă în mod specific (1) modernă sau (2) un fenomen mănăstiresc care nu se extinde dincolo de comunitățile mănăstirești. În această secțiune, prezentăm o viziune despre calea corectă spre mîntuire, care este auzită în mod obișnuit în ortodoxia rusă modernă. De fapt, aceste texte sînt într-un fel echivalentele textului lui Richard Baxter, citat de Max Weber. Vom prezenta un răspuns modern dat laicilor, apoi îl juxtapunem cu cîteva texte scrise de o sută cincizeci de ani (de exemplu, de Theophanes the Recluse of Vysha [Feofan Zatvornik 1991, 1997] și Ignatius Bryanchaninov [2001a, 2001b] ). Aceste texte vor fi importante pentru studiul nostru, deoarece laicii, preoții și călugării ortodocși moderni se referă în primul rînd la acești autori. Potrivit Cronicii Cărții, acești autori au cărțile cel mai frecvent republicate din literatura ortodoxă modernă (Knizhnaya Letopis).

Ca exemplu de viziune modernă, putem lua în considerare o carte a ieromonahului Sergius Rybko, intitulată Este mîntuirea posibilă în secolul al XXI-lea? [2002]. Acest text este compus din transcrieri ale emisiunilor radio, destinate unui public larg. Aproape de la începutul textului său, într-un capitol intitulat „Marea Poruncă”, părintele Serghie pledează pentru o legătură între ascultare, pe de o parte, și valorile supreme ale Ortodoxiei, pe de altă parte. Este important de remarcat că capitolul în cauză a fost scris pentru oamenii „în căutare sau care au venit recent la biserică”, adică nu pentru cunoscătorii religioși, ci pentru acei neofiți post-sovietici care caută.

Așa se explică această relație:

Care este cea mai importantă idee despre creștinism? Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, din toată puterea ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. … Pe de o parte, iubirea este cea mai ușoară virtute, pentru că mila și compasiunea sînt inerente sufletului oricărei ființe umane… Și pe de altă parte, această poruncă este cea mai înaltă, adică cea mai grea. De ce așa? Ce îi împiedică pe oameni să iubească pe toată lumea și totul? Egoismul nostru, mîndria noastră. Egoismul este o iubire mîndră, o iubire pentru tine însuți greșită [Rybko 2002: 35–36].

Dar cum ar trebui să obții această iubire? Să cităm răspunsul autorului în detaliu:

Evident, trebuie să scăpăm cumva de egoismul nostru și aici trebuie să învățăm și să înțelegem că doar o persoană umilă își poate iubi cu adevărat aproapele, doar o persoană care este conștient de propriul său păcat, o persoană care de fapt și-a uitat propriile interese… Își vede sarcina și datoria de a ajuta… oamenii de dragul lui Hristos… Cum putem dobîndi smerenie? Cea mai ușoară și mai simplă cale de a dobîndi smerenia este prin ascultare.
— Ce este ascultarea?
Persoana care vrea să învețe ascultarea caută un ghid spiritual, un mentor, un părinte spiritual și i se încredințează lui de dragul lui Hristos. Și încearcă să nu facă nimic fără să-i ceară sfaturi acel om, fără binecuvîntarea lui, dar dacă primește binecuvîntarea lui, să facă totul așa cum i se spune [Rybko 2002: 37–40].

Încă o dată trebuie să subliniem că lucrarea citată este un exemplu de ortodoxie populară; nu este o insumare a experienței ascetice, dar este oferită celor care caută și poate nici nu sînt ortodocși încă. Cartea este scrisă de un călugăr, dar nu pentru călugări, iar punctul de vedere prezentat în ea nu este unic. Gîndurile de mai sus sînt repetate în diferite moduri cu mai mare sau mai mică claritate și precizie în diverse scrieri moderne sau predici ale diverșilor autori.

Dacă trecem în revistă referințele date de actorii economici din mănăstiri și referințele din literatura populară și pastorală, putem presupune în mod rezonabil că punctul culminant al tradițiilor ortodoxe ruse scrise anterior, culese la sfîrșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX și din care literatura ortodocsă modernă s-a extins treptat, este reprezentată de textele a doi autori – Theophanes din Vysha (1815–1894) și Ignatius Bryanchaninov (1807–1867). Această secțiune prezintă punctele de vedere ale acestor doi autori asupra mîntuirii în contextul sensului vieţii creştine şi a altor categorii. Vom începe cu lucrările lui Ignatius Bryanchaninov. Pentru a explica poziţia sa, vom prezenta fragmente din Predica către popor în timpul vizitei la eparhia despre mîntuire (2001b), text care nu era destinat călugărilor, ci pentru laici.

Cine vrea să se mîntuiască, trebuie să aparțină Sfintei Biserici Ortodoxe, pentru a fi fiul ei credincios, să se supună tuturor poruncilor ei. … Schismaticii țin posturi lungi și grele, petrec nopți întregi în rugăciune, fac numeroase prosternari, dar vai! Lucrează degeaba, pentru că nu vor să se smerească. …Adevărata smerenie provine din ascultare,… fără ascultare de Biserică nu există smerenie; fără smerenie nu există mîntuire [Bryanchaninov 2001: 453–54]

Astfel, putem vedea că începutul predicii despre mîntuire propovăduiește smerenia și ascultarea, în special, ascultarea față de Biserică.
Aceeași poziție poate fi văzută în scrierile lui Theophanes Recluse [Feofan Zatvornik 1997]. Theophanes a scris pentru mireni și ne-a fost recomandat în mănăstiri ca autor pentru mireni. Raspunsurile la întrebările care ne interesează în cea mai simplă și mai înțeleasă formă sînt prezentate în scrisorile sfîntului, de exemplu, în colecția Scrisori despre viața creștină.13 Una dintre scrisori este intitulată „Despre cum să fii salvat”:14

(Creștinismul este) Imaginea salvării celor căzuți. Domnul Isus Hristos a venit în lume pentru a mîntui păcătoșii… [1 Tim. 1, 15]. … Și cum au fost ei [oamenii] mîntuiți? În Biserica lui Hristos. Să trăiască așa cum poruncește Biserica și să fie mîntuit… Să sperăm cu umilință în harul care ne-a fost adus prin revelația lui Isus Hristos fără îndoieli și ezitări [Feofan Zatvornik 1997: 123–24].

Și aceasta este interpretarea lui a succesului, adică recunoașterea și lauda:

Ești lăudat. Ce este atît de minunat la asta? Este chiar foarte dezavantajos pentru tine. … Lauda gîdilă inima, face să înceteze zelul și te slăbește. … Oprirea în viața spirituală înseamnă deja a merge înapoi. … Ar trebui să te smerești și să înăbuși trufia gîndurilor și a inimii cu tot felul de sentimente umile despre tine… Să dorești umilințe și mai multe umilințe nedrepte… Dar nu te gîndi să faci ceva folosind propriile tale eforturi. Căutați-L pe Domnul care S-a smerit în forma unui slujitor [Feofan Zatvornik 1997: 131–32].

Autorul indică clar că mîntuirea se realizează prin ascultare de Biserică și smerenie. Acest este clar în contrast cu etica protestantă pe care o descrie Weber. Categoriile descrise mai sus și legăturile dintre ele sînt foarte asemănătoare cu cele care au fost găsite ulterior prin studierea mănăstirilor și observarea practicii efective de organizare economică de către locuitorii mănăstirii.

Discuţie

Astfel, putem spune că observația făcută în comunitățile mănăstirești moderne ale bisericii ortodocse ruse și concluziile desprinse din analiza literaturii dogmatice și pastorale a ortodoxiei ruse moderne, se potrivesc descrieri ale practicilor Ortodoxiei prerevoluţionare, oferite de savanţi precum Weber [1973], Müller-Armack [1981], Dinello [1998], Buss [1989a, 1989b] etc. Dacă practicile economice effective diferă parțial de practicile prerevoluționare, ele, totuși, prezintă același model motivațional care este implementat în practică și descrise de etică. Se poate susține că există o continuitate între modern și textele și ideile ortodoxe prerevoluționare încorporate în ele.

Putem prezenta acest model mai viu comparîndu-l cu modelul descris de Max Weber cu privire la protestanții calvini. Conform modelului calvinist (cum a fost descris de Weber)15, participantul (un protestant) este complet separat de Dumnezeu: Dumnezeu nu-l aude; rugăciunea către Dumnezeu este lipsită de sens. Unii oameni sînt inițial prealeși pentru mîntuire, iar această prealegere se dezvăluie în viața lumească ca prosperitate și succes. Cea mai simplă măsură a prosperității este bogăția externă, ușor de exprimat în termeni monetari. Respectiv, cei care prosperă în lume vor fi mîntuiți. Mai mult, Weber a sugerat că fiecare persoană aflată într-o astfel de situație ar dori să verifice dacă este preselectată sau nu. Modul de a verifica acest lucru este încercarea de a ajunge la prosperitate în această viață prin muncă cinstită. Dacă o persoană are succes, înseamnă că este aleasă.

Modelul de motivare a activităților economice funcționează destul de diferit în etica religioasă a rusului ortodox. Participantul (un creștin ortodox) își percepe activitățile economice nu ca un mijloc de a face plăcere lui Dumnezeu sau pentru a dobîndi mîntuirea.

Mirenul ortodox care este nevoit să desfășoare activități economice, nu consideră economia ca un mijloc de mîntuire sau pentru plăcerea lui Dumnezeu în același sens ca protestantul din descrierea lui Weber. În fața economiei sau problemelor economice (lumești) într-o situație în care trebuie luate decizii, actorul economic ortodox caută binecuvîntarea părintelui său duhovnic sau a preotului cu care este în contact. Economia nu posedă propria sa valoare intrinsecă pe calea mîntuirii, iar organizarea economiei necesită o anumită legitimare suplimentară. Un creștin ortodox din lume Îl întîlnește palpabil pe Dumnezeu prin Biserică. El întîlnește preoți, călugări, sacramente și ritualuri; pe de o parte, primește un intermediar pentru dialogul lui cu Dumnezeu, iar pe de altă parte, un mijloc vizibil și tangibil pentru aceasta. Apelul către Dumnezeu este îndeplinit printr-un preot, un călugăr sau un sfînt (reprezentat prin moaștele sau icoana lui). Mai mult, un profan nu poate să se adreseze lui Dumnezeu prin aceste mijloace; în prezent, fiecare creștin ortodox ar trebui să meargă în mod regulat (și destul de des) să se spovedească, să se împărtășească și să primească sacramentul uleiului sfînt. „Ar trebui să” are aici mai puțin de-a face cu impunerea externă, dar cu îndemnul interior către acțiunile și stările corespunzătoare.

Astfel, modelul de motivare ortodoxă pentru activitatea economică este următorul. Pentru mirenul ortodox, activitatea economică nu este un mijloc de mîntuire (cel puțin nu în același mod ca și pentru protestantul lui Weber). Mijloacele de mîntuire sînt mai degrabă ascultarea de Biserică sau participarea la viața Bisericii. Miezul semantic al tiparului a unor astfel de practici este reprezentat de categoriile etice: smerenie şi ascultare. Aceste categorii sînt cele care descriu rolul mediator al (Bisericii) în acest tipar și natura ideală a comunicării. Fără acest tip de relație un astfel de model nu ar fi putut apărea. Cu toate acestea, activitatea economică în acest model preia un spațiu foarte mic. Pentru a spune simplu: pentru un creștin ortodox, „acțiune bună” în economie (sau „functiei sale de utilitate”) este acțiunea care îi ajută la umilință și ascultare, nu cea care îi ajută la succes.

Concluzie

Revenind la începutul articolului, putem presupune în mod rezonabil că un etos specific de comportament în lume, care duce la mîntuire, s-a dezvoltat în Ortodoxie. Cu toate acestea, nu este descris atît de mult ca mistic și magic, nu ca o modalitate de izolare de lume, ci ca acțiune în lume conform ascultării (și nu vocație ca pentru protestantul lui Weber) în căutarea smereniei, dar nu pentru succes. 16 Repetînd pas cu pas logica argumentelor lui Weber, putem concluziona că caracterul specific al Ortodoxiei este că nu priveşte vocaţia sau activităţile profesionale ca mijloc de mîntuire, ci ascultarea şi smerenia în raport cu o persoană (aliat spiritual) mai experimentată sau o persoană aflată pe un loc superior în ierarhie. Așasar, se poate afirma că ortodoxia este mai compatibilă cu modelele ierarhice și distributive de organizare economică, mai degrabă decît, de exemplu, cu modelul de organizare al pieței [Zabaev 2009]. Legătura dintre teologie și activitatea economică seculară va fi abordată mai pe deplin într-un articol viitor.